Cei de la Mercedes susţin că principalul rival pe piaţă al noului vârf de gamă este vechea generaţie comercializată în peste 700.000 unităţi în cei 15 ani de existenţă pe piaţă.
Durata de viaţă a unei generaţii de camion este de aproximativ 15 ani. Timp în care se creionează destine care nu mai pot fi remodelate. Evident că în acest timp produsul are parte de numeroase upgrade-uri vizuale şi tehnice. O descriere sumară a noului camion Mercedes-Benz include informaţii de genul: 2.600 ore petrecute în tunelul aerodinamic pentru a obţine un profil aerodinamic optim, motoare testate pe banc sau în lumea reală în echivalentul a 50 milioane kilometri, 20 milioane kilometri de teste în cele mai dificile condiţii.
La interior, Actros se laudă cu un spaţiu mai mare cu 1 metru cub, iar persoanele de până în 2 metri înălţime pot sta în picioare fără nicio problemă. Deşi, la prima vedere, designul exterior poate sugera un camion mai îngust, în realitate dimensiunile au crescut. Lucru care poate fi perceput la interior, acolo unde designerii Mercedes-Benz au conceput o cabină cu trei zone distincte: postul de lucru, zona de relaxare sau spaţiul copilotului şi "dormitorul". Politica cromatică a interiorului a fost total modificată, adio negru şi gri, de acum Actros se laudă cu nuanţe calde şi odihnitoare în cabină.