Noi orizonturi: Peugeot 508

Anul 2010 a fost unul de poveste pentru Peugeot. Pentru a continua firul epic în acelaşi stil, noul 508 are în faţa un obiectiv ambiţios: să fie mai bun decât 407 şi 607 la un loc.

Reprezentanţii Peugeot vorbesc cu multă încredere despre planurile lor de viitor, vor să îşi crească cotele de piaţă, să intre puternic pe segmentul propulsiilor alternative şi, în acelaşi timp, să îşi rezerve o felie importantă din tortul imens pe care scrie China. Diferenţa dintre vorbele lor şi alte discursuri pline de optimism pe care le-am auzit în ultima perioadă stă în cifre. Acele cifre care arată că în 2010 Peugeot a vândut mai multe autoturisme, mai multe utilitare şi drept rezultat şi-au sporit cota de piaţa în multe ţări din Europa.

Ce se afla în spatele acestei aprecieri pe timp de criza? Bănuim că o înţelegere mai bună a nevoilor clienţilor într-o perioadă în care toţi am fost forţaţi să ne reamintim de valoarea banilor. Cum era de aşteptat, undeva în aceasta poveste exista şi un „dar“, ce atârnă destul de greu deasupra clasei medii şi mari Peugeot. Modelul 407 a avut o viaţă lungă, cu rezultate bune în Franţa şi mai puţin bune pe restul pieţelor, situaţie ce nu a fost îmbunătăţită odată cu lansarea face lift-ului. Al doilea sedan Peugeot, 607, a suferit de acelaşi stigmat ca şi Renault VelSatis, Citroen C6 sau VW Phaeton: a fost prea ambiţios şi prea scump pentru a fi un succes. Cum continuarea proiectului 607 nu avea cum să aducă rezultate spectaculoase, Peugeot a luat o decizie de „mijloc“ lansând noul 508 ca un înlocuitor atât pentru 407 cât şi pentru 607.

O nouă pagină

Liniile pe care le vedem azi pe aceasta berlină vor fi preluate de viitoarele modele Peugeot, situaţie pe care nu o regretăm deoarece 508 are nişte unghiuri şi forme interesante. Cele mai multe le vei găsi în partea faţă, acolo unde în funcţie de poziţia din care priveşti maşina are loc o trecere plăcută de la eleganţă la agresivitate.

La interior Peugeot a vrut să fie cât mai german cu putinţă şi a făcut o treabă atât de bună încât dacă pui mâna pe sigla de pe volan ai putea fi în orice limuzină de clasa medie „Made in Germany“. Reţeta este arhicunoscută: vopseşte totul în negru şi gri, pune toate butoanele unde trebuie, foloseşte materiale bune şi acordă atenţie îmbinărilor.

Lăsând la o parte problemele de personalitate, insonorizarea cu iz teuton (folie acustică montata pe parbriz - vezi Passat) ţine cu succes decibelii afară, indiferent de viteza de deplasare.

În cadrul evenimentului de test au fost disponibile două motorizări, clasicul diesel de 2.0 l şi 140 CP şi ceva mai exoticul 1.6 Turbo de 156 CP. După ce am fost puşi în temă la conferinţa de presă că 80% din clienţii de clasa medie vor cumpăra diesel, şi, din ei, probabil 90% vor alege versiunea de 2 l, am pus mâna în grabă pe nişte chei marcate diesel. Pe autostrada motorul 2.0 HDi toarce plăcut, iar evoluţia către vitezele de croazieră are loc fără prea mult zgomot. Doar în cazul depăşirilor pe drumuri naţionale trebuie să fii un pic atent deoarece etajarea cutiei cu şase trepte este un pic mai lungă, pentru a favoriza consumul.

Influenţele germane sunt evidente la nivelul şasiului, setarea generală a maşinii fiind una ce vizează echilibrul dinamic, fie că vorbim despre suspensii sau direcţie. Avantajul principal este că te poţi bucura de confort, dar şi de o rulare ceva mai dinamica chiar şi în lipsa unei suspensii controlate electronic.